Uitaţi dragii mei, articol serios din media locală. E lung, dar se citeşte uşor, aşe’ că aveţi puţină răbdare:
„autor: Alexandru DONOS
În baza informaţiilor din presă, am analizat câteva variante posibile pentru a stabili cine se face vinovat de moartea prematură a poetului Grigore Vieru, care în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, când se întorcea de la Cahul, unde participase la un spectacol dedicat omagierii lui Mihai Eminescu, a suferit un tragic accident rutier.
1. În momentul accidentării, automobilul în care se afla poetul (pe bancheta din faţă, alături de şofer) s-a izbit atât de puternic de blocul de beton armat al unui panou publicitar, încât, în urma impactului, Grigore Vieru a suferit un politraumatism foarte grav. Medicii au luptat 48 de ore fără întrerupere pentru a-l reanima din comă, dar a fost imposibil. De aici am putea trage concluzia că viteza cu care mergea maşina era mare şi, prin urmare, de vină ar putea fi şoferul. Însă această variantă poate fi exclusă, deoarece, după miezul nopţii, când circulaţia auto este de obicei minimă, s-ar putea admite şi o viteză sporită, dovadă fiind şi faptul că traseul de până la accident, în mărime de 95%, a fost parcurs fără nicio problemă.
2. Să presupunem, deşi ar fi aberant, că vina o poartă cei care l-au invitat pe poet la manifestarea de la Cahul. Această versiune nu poate nicidecum fi luată în seamă, din simplul motiv că, anterior, Grigore Vieru a fost chemat, de foarte multe ori, şi în alte localităţi, unde a participat la diferite acţiuni culturale, însă nu i s-a întâmplat nimic.
3. Vina principală pentru această tragedie o poartă, după părerea noastră, cei cărora le-a venit în gând năstruşnica idee de a instala imensul panou publicitar chiar în mijlocul şoselei de la răspântia Ialoveni-Chişinău şi, desigur, cei care au permis o asemenea instalaţie de-a dreptul criminală. Un argument forte în favoarea acestei variante, care nu poate fi contestat, este următorul: dacă şoferul, deşi conducea cu o viteză sporită, a parcurs cu bine, pe timp de ceaţă, distanţa de 164 de km de la Cahul până la Ialoveni, dânsul, ajungând la această încrucişare de drumuri şi cotind spre stânga, în direcţia Cişinăului, ar fi parcurs normal şi cei 9 km care-i mai rămăsese până în capitală, de n-ar fi fost în calea sa blestematul panou”.
Stimabile Alexandru Donos, eşti prost! Două întrebări pentru dumneata:
1. Dacă aş goni cu vreo 300 km pe oră pe o şosea umedă, dar pustie şi aş pupa cu toată dragostea un copac, ar ieşi că nu eu sunt de vină? Aşa iese din raţionamentele dumitale…
2. Ce se întâmplă dacă te loveşti cu capul de o bordură? De vină e cel ce a instalat-o?
Vedeţi mai jos sursa perlei. Asta ca să nu mai fiu acuzat că am ciordit pâinea cuiva.
http://www.jurnal.md/article/11048/
Eu mai auzisem ca persoanele aflate în automobil nu aveau centură de siguranţă în momentul accidentului….cine ştie poate acestea puteau salva viaţa poetului Grigore Vieru.
Mie-mi miroase nushcum a ironie in articolul asta…sau doar incerc si eu sa-i dau o mina de salvare
Ca de altfel…e chiar prost.
Sirioshka, eu cred că puteau. De asta e o prostie să spui ce a spus ăsta.
Flori de mac, eu am învârtit articolul pe toate părţile şi asta e singura concluzie la care am ajuns
eu cind am citit texte precum ca serviciile secrete stau in urma atacurilor la promotorii romanismului ma ingrozesc.
in cazul acestui accident e de vina soferul indiscutabil. dar e valabil in cazul multor alte accidente timpite, drumurile noastre nu trebuie sa contina asa bloguri de beton in centru, iar daca contin acestea trebuiesc ingradite si semnalate corespunzator.
Da, dar până la a acuza un stâlp de beton că a ucis un om e cale lungă…
Indubitabil, articolul e supt din deget. Ma enerveaza, insa, formularea respectiva: “cine se face vinovat de moartea prematură a poetului Grigore Vieru”. Cum adica prematura? De unde stie ca este prematura? Doar Dumnezeu decide cand si cum moare omul. Se stia oare ca Grigore Vieru avea sa traiasaca, de pilda, pana la varsta de 90 de ani, iar el a murit, prematur, la 73 de ani? Penibil. Si inca ceva, de data asta pentru gazda blogului. Oameni buni, fiti corecti si atacati ideea nu persoana !!! Cam asta e! Sanatate !!!
=)) cata popularitatea a avut acest “articol” in blogosfera, se intreceau unii în copy-paste şi cu spume la gura argumentau moartea de mucenic a poetului
)
respectele mele!
hm..simetrie… e bien ca suntem doi in lupta contra prostiei:
http://www.spranceana.com/povara-neputintei-noastre-invitat-special-alexandru-donos-564.html
georgeiosip, crede-mă, am încercat să atac ideea, da’nu m-am putut abţine. scuze. încerc data viitoare.
ceziceu, chiar îţi mulţumesc
Vinovat este şoferul,
dar tocmai d’aia şi se numeşte ACCIDENT.
De asemenea vinovate sunt circumstanţele.
Nu cred ca a fost un omor premeditat,
şi că şoferul ar fi fost un fel de kamikadze.
Ap’tre’să-l facem şi pe dom’ Alexandru să înţeleagă asta.
da’ cine-i saşa?
Paul, e autorul articolui boievic-ian
Geniile sunt de neinteles : D
ştii sistemu’
hai sa mazagalesc si eu pe aici.
k atare, mai stiu si eu vreo doi oameni ai caror rude, parinti chiar au ramas paralizati pe viata in urma unor “pupaturi” cu acelasi bloc de beton. mai este si povestea cu cenurile, care intr-adevar ar fi putut face ceva, cred eu.. sau.. habar nu am.
chestia asta cu inscenarea e paranoia curata… da sa vedeti ca la un comentariu al postului despre moartea Poetului, de pe blogu lu Darie, cineva sub numele de “Floaredecolt” mi-o trantit juma de pagina cu scenarii conform carora moartea lui Grigore Vieru a fost intr’adevar inscenata. m-am ingrozit cand am citit ce scrie acolo.. va bag si linku mai jos, daca doriti sa cititi comentariul nastrusnic… e undeva mai la final, imediat dupa comentatoru “vio”, il gasiti voi..
http://tudordarie.md/2009/01/18/eminescu-l-a-chemat-la-ceruri-pe-grigore-vieru-astept-sa-fie-decretate-trei-zile-de-doliu-national/
Am cetit. Şi eu mă tem uneori de oamenii care urcă cu mine în lift, so, o înţeleg oleak
Stii cum e cu dreptatea! cand superi pe cineva mare te calca o masina neagra.
Da’ nu e mereu aşa… De multe ori propriile gânduri şi temeri sunt cel mai mare duşman.
eu cred ca si soferul e de vina dar si cei care au instalat panoul in primul rind soferul trebuia sa fie atent la drum iar cei cu panoel…
bravo! Ai dezlegat misterul