Mai mult

Salut, dragi prieteni!

Azi, fără preludii.

Hm, de parcă au mai fost înainte.

Absenţa preludiului, dar vorbăraia despre el, e considerată preludiu?

Întrebare retorică. Ne nado răspunsuri. Azi hai să fim simpli şi să abordăm subiecte complexe.

Hai.

Azi, la răscruce între ieri şi mâine, vom discuta despre “Mai mult”.

“Mai mult”, în sine, e bine. Palate mai mari să respirăm mai mult aer, lungimi mai mari să redescoperim profunzimi (da 😉 ), piese mai lungi de 3 minute, salarii, craveţi. Orice. Mai mult, de obicei, mai bine.

Acum întrebare surprinzătoare.

Oare dacă spui “surprinzătoare”, e încă surprinzătoare?

Iar, întrebări retorice.

Oare “mai mult” e mai bine?

Vrem mai mult pentru că avem nevoie ori pentru că, simţind un gol, căutăm pustietăţi mari care să ne suplinească?

Gândiţi-vă la asta, scumpii, nu, dragii mei, cititori.

PS. Acest blog post e mai lung ca celelalte.

Hm.

Mai mult

Împărţeala

Ah, sfânta dorinţă de a împărtăşi. Nope, nu dau bani, nu împart pâinea ori peştele cu semenii mei. Arunc sentimente. Le simt şi le las să zboare cu viteză de ghiulea pe social media. “Social media” sună fancy.

Le mestec, oare, sentimentele astea? Îs trist, ţineţi un cântec, dragii mei prieteni virtuali. Îs vesel? Na-vă o baladă, dragi colegi de horă digitală. N-am timp să mă delectez cu dulceaţa tristeţii şi acreala bucuriei.

Tre’ să arăt, să primesc acordul celorlalţi.

Puneţi un like dacă v-a plăcut postarea.

Împărţeala

#Iubiri

O să discutăm, iubito, după ce s-or termina istoriile unora de pe fb, după ce izvorul pozelor cu mâncare şi km alergaţi va seca pe instagramuri, după ce îmi voi suge elegant spaghetele de pe urechi.

O să ne iubim, iubito, tocmai trei minute. Nu ne vom săruta. Doar vom scoate ţipete sacadate şi vom dormi pe patul cât tot universul, spate la spate.

O să ne iubim, iubito, până vom divorţa, ne vom căsători, ori vom găsi o altă „iubito”.

Scuză-mă, iubito, te aştept cuminte până se vor termina poveştile de pe fb şi până va seca izvorul instagram.

O pasăre ciripindă n-are habar de Twitter.

Triluri, zic, să ascultăm.

 

#Iubiri

Mica Victorie

O boare de vânt se juca printre frunzele pomilor de grădină, mişcându-le lent, tremurându-le, onduindu-le după bunul plac, dând la iveală merele ce dădeau în pârg, merele ascunse cu atâta stăruinţă de ochii pofticioşi ai străinilor.

Cu câteva zile în urmă mă cântărisem. Îmi cunoşteam masa, cum s-ar zice. Îl cunoşteam pe „g”. Da’ cel mic. Eram prea mic pentru a-l cunoaşte pe „G” cel mare. Aveam planul în cap. Creierul a poruncit muşchilor să se arcuiască, să se contracte şi să nască acel salt.

Merele erau prea sus. Eram prea mic. Săritura mea era neînsemnată.

Am venit şi mâine, şi ziua următoare.

Formula gravitaţiei era aceeaşi. Eu eram cu fiece zi altul. Picioarele erau mai ascultătoare, corpul mai sincronizat, mâna ajungea mai sus.

Merele erau gustoase. Dulci, aşa cum e victoria asupra sinelui, acre, aşa cum e realizarea că această victorie e doar o treaptă.

Am văzut pasărea în zbor. Am rugat-o să rămână suspendată, ca să-mi pot exersa săritura până la înălţimea aripilor sale.

Mere, pasăre, nori, soare, planete…

Am sărit tot mai sus, dar vai, de sus am văzut cât de mic sunt.

Dulcea şi acra Victorie.

Mica Victorie

Houston

După ce-am văzut toată ziua ceea ce era de văzut, ochiul meu s-a închis şi, aidoma soarelui, şi-a rotit retina spre interior, apoi a început să se învârtă repede, cât mai repede, aşa cum se rotesc astronauţii în maşinăriilor lor născătoare de vomă.

Te-am visat. M-am trezit dimineaţă cu buzele uscate şi gust acru în gură. Am scuipat furios pe fereastră şi mi-am pus de cafea.

Azi mi se învârte capul, dar fii pe pace: amintirea ta va aseleniza curând pe partea nevăzută a creierului meu.

Houston, problemă rezolvată.

Houston

Speranţa

Dimineaţa, oamenii din metrou zâmbesc somnoros sperând la o bună zi şi la realizarea visurilor visate azi noapte.
Seara, oamenii din metrou sunt prea obosiţi ca să mai zâmbească. Doar privesc în gol şi visează la perna aducătoare de noi vise.
Micii roboţei se pomenesc, în cele din urmă, roboţi cu circuite grizonate, dar totuşi insistă să pună capul pe pernă.
Sfânta şi naiva speranţă!

Speranţa