***

Am prins în borcan moleculele de aer pe care ai desenat aseară frânturi de gânduri. L-am ascuns după perdea, la soare.

Moleculele se vor dilata şi frânturile de gânduri se vor face mari.

Oare să le facem paşaport?

******

Rugată-l-am pe Moise să mă înveţe în cap, cărare să-mi fac. Moise bagheta a ridicat. Nimic nu s-a-ntâmplat…

Făuritor de minuni, din tine, Moise, ca din mine – poet.

******

Pupila mea se face mare când e întuneric.

Pupila mea se face mică când e lumină.

De unde ştie pupila mea că cerul înnorat e lumină multă sau puţină?

***

***

Călătorind în scorburi întunecate, târându-mă, smiorcăindu-mă, dar luptând cu gerunzii, am prins libertatea. Esenţa verbului. Acţiunea. Am spus. Am făcut.

Ascuns după cuvinte, am uitat să fac pe Subiectul.

*************************

Clovnul şi-a scos nasul roşu. L-a pus de partea cealaltă a mesei. Uitându-se la el, a vrut să râdă. N-a scremut decât lacrimi în colţ de obraz.

Pleata-i flutură în vânt, nasul roşu…

*************************

Zidurile au înpătrăţit (un fel de „încercuit”) lumea ta, ş-apoi a lor, ş-apoi a altor pronume. Apoi s-au săturat de joacă şi au mers liniştiţi acasă, la mâncare.

Grăbiţi-vă să fiţi liberi până nu s-au întors!

***

Plaj

Da’ tu eşti patriot? Dansezi lasciv cu paşaportu’ albastru, urmăreşti cu gura căscată parada militară şi crezi că nu-i ţară mai ţară ca ţara asta în lume? Atunci ai nimerit unde trebuie. Ia fii atent ce ne invită lumea să facem dacă vrem “să contribuim prin satisfacţie” (orice-ar fi însemnând asta).

 

Deci, într-un spot video care ar trebui să ne lase gura apă, vedem inundaţii, o macara care ridică ceva (sigur nu la Vadul lui Vodă), boscheţi, plajă cu cernoziom, paţanaş care fugăresc mingea şi pe urmă o… bat. Vrem să mergem? Di ci nu?

Eu pe 26-31 o să fiu la mare în Ucraina. Chiar dacă nu este local, kkt-ul de acolo miroase mai puţin urât decât al nostru.

Plaj

Înotăm.

Cu părul şiroind, ne aruncăm în alte mări. Înotăm până obosim, tragem la ţărm să bem un fum. Înotăm vâslind din mâini, picioare, coccis. Ăh, raţelor, câte invidie am strâns împotriva voastră! Măcăim şi scufundăm capul după râme. Rimăm, cum ar zice poetul, dar râ(i)mele îs şirete(uri). Stau la fund de apă şi mişcă şmecher din mustăţi.

Orizontul nu devine mai aproape, ţărmul se îndepărtează.

În costum de baie care îi scoate în evidenţă defectele, omul vrea să fie peşte.

Dar omul rămâne om, deşi încearcă mereu să fie în pielea (solzii) altcuiva.

Înotăm.

Nedumerire

Luni. 14 februarie. Este motiv de băut şi de stat în oraş. Până târziu. Da’ nu se poate. A doua zi la lucru.

Altă luni, din alt an. Este motiv de băut şi de stat în oraş. Până dimineaţă. Da’ nu se poate. Seara copiii, noaptea fomeia, a doua zi lucru.

A treia luni, din alt an. Este motiv de băut şi de stat în oraş. Până nu mai poţi. Da’ nu poţi. Seara femeia, noaptea dormit, a doua zi la lucru.

Ultima luni, din ultimii ani. Este motiv de băut şi de stat în oraş. Nu mai poţi. Seara vorbit cu femeia, noaptea dormit, a doua zi…

Maturitatea înseamnă mai puţină libertate?

Nedumerire

Ploaie

O ştiau toţi vecinii. O ştia ţara întreagă. Au dat-o la ştiri, au chemat popi cu sutane violete, bărbi stufoase şi burţi mari în care se ascundea înţelepciunea. Au încercat s-o vindece pe la doctori, i-au dat pastile multicolore şi au descântat-o. Părinţii umblau înnebuniţi de durere pentru că fata lor nu se mai oprea din plâns.

Plângea din jumătate în jumătate de oră, cu o precizie de ceas elveţian. Umplea pernele şi covoarele de lacrimi. O dată pe zi inunda şi vecinii. Lacrimile şiroiau pe obraji şi picurau cu un “pleosc” sec. Datorită ei, chiar în centrul oraşului au apărut două lacuri saline, iar babele mai credincioase umpleau sticle cu lacrimi şi-şi stropeau nepoţii neascultători.

La căderea nopţii bocetele se îndeseau, iar fata urla ca din gură de şarpe. Părinţii puneau dopuri în urechi şi somnifere în gură, doar doar or reuşi să adoarmă…

Într-o seară în care fata se zbuciuma în pat, iar băltoaca de sub podea reflecta pe calorifer lumina de lună plină, în dreptul ferestrei de la etajul 3,3 opri unul. Atras de gemetele fetei, acesta se strecură după perdea şi ciuli urechea. Fata tocmai lua în braţe o altă pernă şi îşi dregea glandele pentru o altă partidă de bocit. Unul se apropie de ea. Fata sughiţă dulceag. Unul îi şterse lacrima din colţ de ochi şi o gustă. Simţi venele umflându-se şi pupilele dilatându-se. Îi ceru permisiunea fetei să-i soarbă lacrimile. Ea sughiţă a aprobare…

Dimineaţa părinţii au leşinat când au văzut că fata lor a udat doar două perne. Vecinii au bătut în uşă speriaţi. În noaptea trecută nu li se udase tavanul… Doar fata a zâmbit viclean şi a sughiţat. (Ea putea vorbi, doar că sughiţul este mai comprehensiv decât cuvintele).

Istoria s-a repetat în fiecare seară. Unul venea, sorbea lacrimile în tăcere şi pleca, tot mai trist. Fata, dimpotrivă, începea să zâmbească tot mai mult. Părinţii îşi făceau cruce şi priveau mulţumiţi către cer.

Într-o noapte, Unul n-a mai avut ce să bea. A început să plângă. Lacrimile şiroiau pe obraji, ocoleau firele de păr din barbă şi picurau cu un “pleosc” sec pe podea. Fata zâmbea şi îl întreba de ce plânge. Unul strângea perna în mâini… Una, două, trei… Toate pernele din zestrea fetei…

De atunci fata nu mai plânge. Zâmbeşte mereu şi este plină de viaţă. Învaţă aproape bine, are o duzină de prieteni şi nu mai apare la ştiri.

De atunci, în fiecare seară de august peste oraş cade o ploaie măruntă. Picăturile se izbesc de asfalt cu un “pleosc” sec, iar în băltoace calcă nepăsători cetăţenii…

Ploaie