O ştiau toţi vecinii. O ştia ţara întreagă. Au dat-o la ştiri, au chemat popi cu sutane violete, bărbi stufoase şi burţi mari în care se ascundea înţelepciunea. Au încercat s-o vindece pe la doctori, i-au dat pastile multicolore şi au descântat-o. Părinţii umblau înnebuniţi de durere pentru că fata lor nu se mai oprea din plâns.
Plângea din jumătate în jumătate de oră, cu o precizie de ceas elveţian. Umplea pernele şi covoarele de lacrimi. O dată pe zi inunda şi vecinii. Lacrimile şiroiau pe obraji şi picurau cu un “pleosc” sec. Datorită ei, chiar în centrul oraşului au apărut două lacuri saline, iar babele mai credincioase umpleau sticle cu lacrimi şi-şi stropeau nepoţii neascultători.
La căderea nopţii bocetele se îndeseau, iar fata urla ca din gură de şarpe. Părinţii puneau dopuri în urechi şi somnifere în gură, doar doar or reuşi să adoarmă…
Într-o seară în care fata se zbuciuma în pat, iar băltoaca de sub podea reflecta pe calorifer lumina de lună plină, în dreptul ferestrei de la etajul 3,3 opri unul. Atras de gemetele fetei, acesta se strecură după perdea şi ciuli urechea. Fata tocmai lua în braţe o altă pernă şi îşi dregea glandele pentru o altă partidă de bocit. Unul se apropie de ea. Fata sughiţă dulceag. Unul îi şterse lacrima din colţ de ochi şi o gustă. Simţi venele umflându-se şi pupilele dilatându-se. Îi ceru permisiunea fetei să-i soarbă lacrimile. Ea sughiţă a aprobare…
Dimineaţa părinţii au leşinat când au văzut că fata lor a udat doar două perne. Vecinii au bătut în uşă speriaţi. În noaptea trecută nu li se udase tavanul… Doar fata a zâmbit viclean şi a sughiţat. (Ea putea vorbi, doar că sughiţul este mai comprehensiv decât cuvintele).
Istoria s-a repetat în fiecare seară. Unul venea, sorbea lacrimile în tăcere şi pleca, tot mai trist. Fata, dimpotrivă, începea să zâmbească tot mai mult. Părinţii îşi făceau cruce şi priveau mulţumiţi către cer.
Într-o noapte, Unul n-a mai avut ce să bea. A început să plângă. Lacrimile şiroiau pe obraji, ocoleau firele de păr din barbă şi picurau cu un “pleosc” sec pe podea. Fata zâmbea şi îl întreba de ce plânge. Unul strângea perna în mâini… Una, două, trei… Toate pernele din zestrea fetei…
De atunci fata nu mai plânge. Zâmbeşte mereu şi este plină de viaţă. Învaţă aproape bine, are o duzină de prieteni şi nu mai apare la ştiri.
De atunci, în fiecare seară de august peste oraş cade o ploaie măruntă. Picăturile se izbesc de asfalt cu un “pleosc” sec, iar în băltoace calcă nepăsători cetăţenii…
Verva 