Prietene, ai închis blogul. Tu scriai că te durea, noi săream să te lăudăm. Tu scriai că te durea, noi scriam comentarii care te supărau mai tare, pentru că vedeai că înţelegeam fix nimic. Tu scriai că te durea, noi ştiam că te durea şi aşteptam să te doară mai mult, să scrii mai mult, să ne distrezi, pentru că show-ul trebuie să continuie, nu ?
Nu. Întotdeauna există şi „delete”.
Lumea-şi strânge nas, buze şi ochi în guşa de sub bărbie din cauza frigului. Tot din cauza frigului, lumea se ghemuieşte, îşi pune mâinile subsuori, îşi trage coaiele în scrot sau mucii în nas.
Moarte introspecţiei!
dusu-sa
S-au terminat gândurile. Credeam că e din vina căştilor şi a muzicii. Nu, am ieşit afară, m-am aşezat pe bordură şi l-am scremut pe cel din capu’ meu. Acela s-o aşezat şi el. Tace ca prostu’. Îl rog frumos să gândească ceva. Îi dau un ghiont. Îi zvârl un picior între picioare. Râde ca James Bond şi mă roagă să-i mai zvârl unu’. Ap’ el îi normal?
Mă ridic. Merg acasă. Linişte în jur, şi mai linişte în capul meu…
Mde… Mă gândesc să-mi bag un greier pe ureche. Până să-l probozească furnica, acela măcar o să cânte…
Deci toţi iubesc mâţa asta. Mâţa asta ştie să se facă iubită. Miaună frumos când vrea lăptic, toarce frumos când se scapă la WC şi ştie să prindă şoricei cât unghia pe care-i ucide frumos şi îi mănâncă fără a face fărâmituri pe covoraşul frumos, ţesut de mămica mea frumoasă.
Dar, frumoşii mei domni şi doamne, eu ştiu secretul. Mâţa de fapt nu poate miauna. Ea face play-back. Mâţa nu poate toarce frumos. Ea pur şi simplu a înghiţit morişca lui nenea Karlson. Mâţa nu prinde şoareci. Ea le plăteşte bani ca să facă teatru…
Dar ce e mai grav, mâţa are mustăţile false şi unghii lipite…
Feriţi-vă de prefăcuţii urâţi, frumoşii mei domni şi doamne…
Îl ştiu de pe când era mic. Eu l-am adus în casă, eu l-am învăţat să stea cu capu’ atârnat şi eu l-am hrănit. Ca o sărbătoare aşteptam fiecare seară. O sărbătoare dureroasă. Îmi dezinfectam călcâiul şi îl chemam cu voluptate şi teamă. El venea…
Acum s-a făcut mare. Eu l-am creat. Eu îl voi ucide. Azi vreau să mă simt dumnezeu, chiar dacă mâine îmi va părea rău…
Îl aud bâzâind. Poc…
Nu mai aud nimic. Acum e linişte…
Pe palmă mi-a rămas sângele meu, amestecat cu sângele lui…
Azi am văzut un el şi o ea ţinându-se de mână şi în mintea mea de frustrat m-am gândit că ar fi foarte bine să-mi fac vânt şi să rup legătura mâinilor ca la „împărate, împărate, daţi-ne un soldate” la care eram maestru pe timpurile mele bune. Apoi ar fi trebuit să le râd în nas şi să le spun să se dea pe mâini cu clei „Moment”.
Cumpăraţi clei „Moment” şi nu veţi regreta! Iak eu precis n-o fac…
Eu vs Tu? Tu.
Oraş vs Mare? Mare
Timp liber vs altele? Altele 😦
Fum de ţigară vs Miros de tei? Fum de ţigară 😦
Trip hop vs Rock? Rock hop
Linişte vs Muzică? Linizică
Soare vs Ploaie? Soaie…
Vadim vs Artur? Poh…
Poate ar trebui să renunţăm la extreme şi să alegem calea de mijloc?
Nu.
Butonez pe ProTv. Ăştia declamă din toţi rărunchii poveşti despre vacanţă. Butonez pe altu. Aceaşi fignea. Sting televizoru’ şi aud copii pe afară care strigă fericiţi şi au extrem de mult timp liber mulţumită aceleaşi vacanţe. Unu bate capu’ de mare, altu’ urlă că a fost la munte, iar nesimţiţi de pe facebook fac înconjuru’ lumii şi postează poze de parcă a dat strechea’n ei.
Verva înghite în sec şi se întinde pe patul lui de frustrat. Va veni şi timpul nostru!
Patul meu e mare. Pe el încap două persoane mici dispuse vertical, sau una mare, cu condiţia să stea pe diagonală. Zilele astea însă patul meu e al naibii de încăpător. Am descoperit pe el vreo trei plapume făcute ghem, foi rătăcite, semn că cineva s-a gătit pentru exam, cărţi cu paginile îndoite, haine cu duiumul, ciorapi murdari pe la colţuri şi… păr creţ. Cred că ultimul e din ureche.
Mă gândeam că ar fi bine să fac curat. Mi-a trecut. Acum cred că ar fi mai simplu să dorm jos. Mai ales că acolo e răcoare şi nu te temi să cazi…
Verva 