Ca să trăiesc, trebuie să înghit în fiecare minut bucăţi de aer. Ca să pot privi, trebuie să deschid ochii. Ca să privesc soarele, trebuie să-i închid. Ca să mănânc, trebuie să deschid gura. Ca să tac, trebuie să o închid. Ca să dansez trebuie să am muzică. Ca să stau locului, trebuie să mă lege. Ca să fac o casă, trebuie să unesc „ca” şi „să”. Ca să distrug casa, trebuie tractor cu buzdugan de plumb în vârf. Ca să o sărut, trebuie să am buze. Ca să mă sărute, trebuie să aibă ea buze. Ca să zbor, trebuie cer. Ca să cobor, trebuie să mă satur de cer. Ca să scriu, trebuie gânduri. Ca să nu scriu, trebuie să mă uit la telenovele. Ca să citeşti, trebuie răbdare şi alte gânduri. Ca să nu citeşti, nu e nevoie decât să apeşi pe crucea din dreapta sus.
Cum naiba să scăpăm de „trebuie”?
Cum naiba se întâmplă că tot la cruce ajungem?
Verva 